Precum majoritatea mănăstirilor din Moldova, și Moldovița a primit denumirea după numele unui râu din apropiere. Găsim aici una dintre cele mai vechi așezări monahale, încă de pe vremea domnitorului Alexandru cel Bun, undeva la începutul anilor 1400.

Mănăstirea din piatră de atunci, era așezată mai la vale. Aproximativ la 500m depărtare de biserica actuală, foarte aproape de Valea Ciumârnei. Poziționarea s-a dovedit a nu fi foarte inspirată, întrucât spre finalul sec. al XV-lea, mănăstirea a fost pusă la pământ de alunecările de teren.

Mănăstirea de aici era una foarte importantă și din punct de vedere economic, negustorii acesteia făcând drumuri până spre gurile de vărsare ale Dunării, pentru a vinde sare, sau miere și a cumpăra pește. Se pare că chiar se fabrica și bere în anexele mănăstirii.

Cel care și-a dorit reclădirea fostei mănăstiri, pe o zonă de șes mai sigură, dar purtând același hram „Buna Vestire”, a fost domnitorul Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare. Acesta construiește biserica în 1532, iar mai apoi o împrejmuiește cu ziduri și turnuri de apărare, asemeni unei mici fortărețe.

Pe lângă valoarea spirituală pe care biserica o avea, numeroasele mănăstiri fortificate aveau și rolul de a face un fel de „centură” fortificată în jurul Sucevei. Stareții mănăstirilor se pare că puteau organiza în acest fel o mică armată, folosindu-se de bărbații din satele adiacente.

Picturile foarte detaliate, care definesc de altfel bisericile din Nordul Moldovei, aveau și rolul de a educa norodul, care nu știa să citească din cărțile sfinte. Astfel, prin desene, țăranii aflau învățămintele Bibliei, iar uneori și lecții de istorie, în care creștinii ieșeau întotdeauna învingători. În unele situații avem pictați și filosofi greci antici, sau chiar semne zodiacale, dar despre aceste lucruri discutăm la timpul lor.

Pictura este însă cea care atrage cel mai mult la Mănăstirea Moldovița, făcând din aceasta una dintre cele mai valoroase monumente din Moldova. Aceasta a fost realizată în 1537, la 5 ani de la înălțare, pictorii fiind anonimi.

Spre deosebire de alte mănăstiri, la Moldovița pictura pare mai tragică, figurile sfinților amintind de o tragedie. Acest lucru are și un motiv bine întemeiat. Meșterii care au lucrat aici în 1537, pictau cu ideea că poate fi ultima vară a vieții lor și ultima operă. Suleyman Magnificul pusese gând rău domnitorului Petru Rareș și Moldovei și a pus în plan o invazie.